CEAUSU

LA BETLEEM COLO-N JOS

2011-11-26T03:13:00.001-08:00

Pentru ca se apropie marele Praznic al Nasterii Domnului, postez aici un colind care mie imi place foarte mult. Iata-l:

ETOSUL DREPTEI MODERNE

2011-11-25T11:22:00.001-08:00

In acest articol, voi contura, esentializat si foarte pe scurt, reperele doctrinare a ceea ce consider ca ar trebui sa fie o autentica miscare de dreapta in Romania si in Europa. Din punct de vedere al convingerilor personale si a afintatilor spirituale, ma revendic ca apartinand acestei orientari. Societatea romaneasca nu duce lipsa de diverse formatiuni si asociatii care se declara de dreapta, insa foarte putine, au dupa parerea mea, elaborat un set de principii care sa le clarifice identitatea ideologica. De la o nefasta cantonare in trecut pana la rigiditatea unor conceptii, nu numai desuete, dar si contraproductive, miscarile radicale de dreapta, nu numai din tara noastra, ci si din intreaga Europa, par a fi condamnate a ramane la periferia vietii politico-sociale. Pentru a iesi din aceasta situatie, este nevoie de o noua abordare a realitatii, pragmatica si moderna.

Iata care sunt, in opinia mea, principiile de la care ar trebui sa se porneasca:

1. Delimitarea categorica si neechivoca fata de crimele nazismului si fascismului.

Orice miscare radicala de dreapta in Europa se naste cu stigmatul istoriei, fiind privita ca o tentativa de reinviere a nefastei perioade cand nazismul si fascismul au dominat Europa manu militari. Holocaustul, lagarele de concentrare si exterminare, au fost realitati crunte, oribile, pe care istoria le-a condamnat definitiv si orice apologie a acestora reprezinta un atentat la memoria colectiva. Niciun scop nu poate justifica crima. Totodata ideologia de dreapta trebuie sa renunte la orice forma de antisemitism, rasism, sovinism si xenofobie, aceasta fiind o conditie sine qua non in lumea contemporana.

2. Nationalismul pragmatic.

Orice adept al dreptei este in primul rand un nationalist. Nationalismul trebuie sa fie insa unul pozitiv, flexibil. In esenta, el presupune un sentiment de puternic atasament fata de poporul si tara careia ii apartinem. Nationalistul european modern crede intr-o Europa unita, dar militeaza pentru o Europa a natiunilor, unde respectul pentru etnicitate, traditie si identitatea crestina, este o valoare fundamentala.

3. Reintoarcerea la valorile crestine fundamentale.

Aceasta nu trebuie sa insemne bigotism sau habotnicie, ci a trai in spiritul preceptelor crestine fundamentale: credinta, smerenie, modestie, generozitate, spirit de dreptate si de sacrificiu. Imaginea sublima a Mantuitorului Iisus Hristos ar trebui sa reprezinte modelul absolut spre care sa tinda si pe care sa il promoveze adeptul dreptei.
4. Idealism, elitism, antimaterialism.
Pentru a se dezvolta permanent, omul trebuie sa tinda totdeauna catre un ideal, chiar daca din punct de vedere practic, acesta este imposibil de atins. Dreapta presupune o disciplina si o ierarhie, in care elitele intelectuale au rolul conducator in societate. Atat capitalismul liberal cat si socialismul pornesc de la fundamente ideologice materialiste, in care principala preocupare a individului este imperativul asigurarii mijloacelor materiale de existenta. Dreapta propune o spiritualizare a omului, o reintoarcere catre propria-i umanitate. Prosperitatea, atat individuala, cat si colectiva, se atinge prin munca eficienta, prin spiritul de competitie, in care cei mai buni castiga. La temelia succesului individual trebuie sa se afle in primul rand lucrul temeinic facut si nu goana dupa castigul facil.
5. Conservarea etnicitatii popoarelor Europei si limitarea fenomenului imigrationist.
In ultimele decenii, fiind un spatiu al prosperitatii, Europa, in special partea occidentala, a devenit destinatia predilecta a unui enorm numar de imigranti proveniti din tari ale lumii a treia din Africa si Asia. In paralel se manifesta si fenomenul emigratiei din tari ale Europei de Est, printre care si Romania, catre tarile Europei occcidentale. Acest fenomen creeaza probleme si frustrari in randul cetatenilor vechii Europe, cu atat mai mult cu cat un efect imediat este cresterea infractionalitatii si a parazitismului social. Trebuie sa renuntam sa ne ascundem dupa cuvinte de dragul "corectitudinii politice" si sa identificam sursa problemelor. Imigrantii trebuie sa fie cei care sa preia valorile si modul de viata din tara gazda si nu invers.

IMAGINI CARE AU FACUT ISTORIE

2011-11-25T10:14:00.001-08:00

DE CE SUNT PENTRU EUROPA

2011-11-25T07:15:00.001-08:00

Europa noastra trece in acesta perioada prin grele incercari, in special in domeniul economic, care pun in discutie insasi dainuirea constructiei unitatii europene, edificate cu atatea eforturi pe parcursul a aproape saizeci de ani. Ideea unitatii europene nu este noua, de-a lungul istoriei, dupa prabusirea Imperiului Roman, au existat mai multe episoade in care popoarele Europei au fost reunite partial intr-un edificiu politic comun, de la Imperiul Carolingian de la sfarsitul primului mileniu crestin, pana la "proiectul napoleonian", din prima parte a secolului al XIX-lea.
Impartind un teritoriu relativ restrans, comparativ cu intinderea marilor imperii asiatice, de exemplu, natiunile europene, in ciuda deosebirilor de limba si confesionale, au avut de timpuriu constiinta detinerii unei mosteniri culturale comune, provenite din antichitatea greco-romana, civilizatie peste care s-a suprapus religia crestina.
Natiunile europene s-au nascut si au evoluat in profunda interdependenta unele cu altele, spatiul european a fost un teren al intrepatrunderilor atat economice si politice, cat si culturale. Epoca Renasterii a fost cel mai semnificativ moment al redescoperirii mostenirii culturale comune, cu precadere in Europa Occidentala. Destinul istoric al Europei a fost insa unul dramatic, marcat de schisme si razboaie sangeroase, de la Razboiul anglo-francez de o suta de ani, trecand prin epoca Reformei si Razboiul de 30 de ani , pana la cele doua conflagratii mondiale.
Atunci, la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cativa vizionari au avut curajul sa viseze si sa conceapa Europa, pe ruinele inca fumegande, ca un spatiu al pacii, al cooperarii si al securitatii, dand uitarii odata pentru totdeauna traumele si resentimentele istorice. Contextul nu era nici pe departe unul favorabil, Europa fiind de asta data scindata intre Est si Vest, urmare a ocupatiei militare sovietice in parte rasariteana a Europei. In pofida tuturor dificultatilor momentului, pentru prima data in istorie, Europa pornea pe drumul reconstructiei, animata de idealul edificarii unei identitati europene comune.
Astazi, in anul 2011, Uniunea Europeana este constituita din 27 de state memebre, din toate zonele geografice ale continentului, si pe parcurs, va primi noi membri dintre statele care impartasesc valorile comune. Poate in anii cincizeci ai secolului trecut, cand a fost initiata, actuala constructie politica europeana, nimeni nu ar fi indraznit sa viseze la caderea Zidului Berlinului si la colapsul regimurilor comuniste in Est.
La acest moment, constructia europeana se confrunta cu noi provocari, generate de dificultatile economice, atat in zona euro, cat si non euro, si nu putine voci au inceput sa "profeteasca", dezintegrarea Uniunii Europene.
Personal, sunt ferm convins ca, Uniunea Europeana, nu numai ca nu se va prabusi, dar va iesi intarita din aceasta criza. Nu pot previziona daca va fi sa nu mentinuta moneda euro, dar consider ca Europa a pornit pe un drum ireversibil. Sunt in prezent mult mai multe lucruri care ne leaga , decat cele care ne despart. Este adevarat insa ca europenii din statele mai prospere vor trebui sa dea dovada de mai multa solidaritate, iar cei din statele mai sarace, de mai multa responsabilitate.

In ceea ce ne priveste pe noi romanii, consider ca aderarea la NATO si UE din anul 2004, si respectiv din 2007, sunt cele mai importante momente ale istoriei noastre de la Marea Unire din 1918. Spatiul romanesc a fost secole de-a randul, rupt de evolutia europeana din cauza dominatiei otomane, si ulterior in era moderna, din cauza nefastei caderi sub dominatie comunista. Astazi, Romania isi traieste sansa revenirii la adevarata sa vocatie, pe care bunicii si parintii nostri, au asteptat-o vreme de peste 50 de ani. Da, suntem europeni, suntem un popor de origine latina, suntem un popor crestin. Si noi romanii suntem datori sa lasam istoria in cartile de istorie, in special in relatiile cu vecinii tarii noastre, dar in acelasi timp sa consolidam identitatea noastra romaneasca, pornind de la traditiile neamului. Putem fi buni europeni, fiind in primul rand buni romani. Si reciproca este valabila.
Deviza Uniunii Europene este "Unitate in diversitate". Mi se pare singura cale de urmat.

COLTUL DE SIMTIRE ROMANEASCA

2011-11-24T07:49:00.001-08:00

In perspectiva apropiatei Zi Nationale a Romaniei, mi-a venit ideea sa reunesc pe blogul meu, un ansamblu de imagini si clipuri dedicate tarii noastre, care m-au facut sa-mi tresalte inima. Voi lasa imaginile si muzica sa vorbeasca, cred ca spun mai mult decat o mie de cuvinte...

CRIZA ECONOMICA SI CRIZA MORALA

2011-08-09T02:04:00.001-07:00

Asistam de ceva timp la fenomenul crizei economice globale care tinde sa spulbere si cele mai clare certitudini pe care le aveam cu privire la anumite entitati economice (fie ca este vorba de state sau corporatii). In aceste zile, insusi colosul Statele Unite ale Americii a fost retrogradat de catre o agentie de rating. Totodata, vesti ingrijoratoare vin despre situatia unor economii mari cum ar fi cele ale Italiei sau Spaniei, sugerand o eventuala intrare in incapacitate de plata a acestora. Totul pe fondul eforturilor disperate ale Uniunii Europene si institutiilor financiare internationale de a salva Grecia, pompand sume astronomice in economia aceste tari. Bursele reflecta cat se poate de fidel tensiunile incandescente existente in economia globala. Poate ca daca Marx ar fi trait momentul actual, ar fi fost mai fericit decat daca ar fi fost contemporan cu revolutia bolsevica din Rusia de inceput de secol XX. Aceasta pentru motivul ca teroriile sale cu privire la viciile sistemului capitalist, ar fi fost verificate si probate de realitate.

Ceea ce se intampla acum in lume este, si dupa parerea mea, consecinta viciilor de sistem ale oranduirii capitaliste. Toti economistii stiu ca in capitalism, perioadele de boom economic alterneaza cu perioadele de depresie. Aceste perioade de criza sunt inevitabile, tot ce ramane de facut este ca efectele si durata in timp a acestora sa fie limitate prin anumite politici.

Consider insa ca actuala criza economica are cauze mult mai adanci decat simpla ciclicitate a mediului economic, cauze ce se regasesc in fiecare dintre noi. Cauza profunda a crizei economice este criza morala a societatii omenesti. Nu putem desigur delimita in timp momentul in care a debutat aceasta criza morala, dar ceea ce se poate spune, e ca si acest fenomen a aparut si s-a amplificat in decursul istoriei.

Astfel, privind mentalitatea omului actual, constatam ca aceasta este foarte materialista. Toata lumea alearga pentru a avea cat mai mult. Caci ce presupune capitalismul, "acest parteneriat intre egoisti", decat cultivarea dorintei naturale a omului de a beneficia de conditii cat mai bune de existenta, iar aceasta inseamna in primul rand a avea. In societate ni se determina statutul social dupa marca de masina pe care o detinem sau dupa numarul etajelor casei noastre. Numai ca acest "a avea" inseamna desigur consum, un consum tot mai mare de resurse care sunt limitate. Uitam ca viata e scurta, sau poate tocmai de aceea, suntem tot mai capriciosi si tinem sa ne satisfacem toate mofturile , in functie de posibilitatile materiale de care dispunem. Muncim uneori fara preget numai pentru a plati ratele la banci pentru achizitionarea a diverse bunuri, de care uneori nici nu apucam sa ne bucuram. Opulenta, fastul, luxul, ne atrag intr-un mod irezistibil. Plecam rapid la cel care ne plateste mai bine, fara sa manifestam niciun dram de fidelitate. Se manifesta o isterie generala a consumului, cu pretul epuizarii rapide a resurselor planetei noastre, care nu va mai putea hrani o populatie in continua crestere. Capitalismul presupune o competitie nemiloasa intre indivizi si comuniuni de indivizi, iar egalitatea de sanse este evident o iluzie. Insatiabila tendinta a omului de a acapara totul daca se poate si cu orice pret conduce la drama umanitatii de azi. Societatile burgheze din Europa au proclamat caracterul sacru si inviolabil al proprietatii private, dupa parerea mea nu numai o aberatie filosofica , dar si o mare nedreptate, pentru ca resursele sunt prin excelenta limitate si generate de societate in ansamblul ei. Desigur nu contest aici rolul socio-economic esential al proprietatii private, a o considera insa "sacra", adica de esenta divina, mi se pare cam mult. Ar fi ideal daca cel mai muncitor, mai inteligent, mai intreprinzator, mai curajos, ar fi cel care ar avea mai mult, numai ca stim cu totii ca in viata de cele mai multe ori nu se intampla asa.

Intr-un final, ajungem cu totii sa consumam cu mult mai mult decat producem efectiv, iar aceasta a dus la efecte devastatoare in plan economic, efecte pe care le resimtim astazi.

Cred ca solutia este elitismul si anume conducerea societatii de catre elitele intelectuale si profesionale, tehnocratia si intelighentocratia. De asemenea, cred ca societatea ar trebui sa evite acumularea unei prea mari valori si puteri economice in mana unui numar restrans de indivizi sau corporatii si sa preintampine astfel dezechilibre grave si inechitati in sanul societatii. Aceasta se poate face prin parghii fiscale, prin impozitare proportionala cu venitul, concomitent cu stimularea micilor intreprinzatori. De asemenea, investitia in educatie ar trebui sa fie realmente una prioritara si, la fel de important, impunerea cu scrupuluozitate a legii.

Si poate cel mai important este sa privim fiecare dintre noi in sinea noastra, sa fim ceva mai responsabili cu resursele naturale si cu cele produse, sa ne dorim poate mai putin , sa avem mai putin si sa FIM mai mult. O reintoarcere la unele valori cum ar fi decenta, cumpatarea, modestia, ne-ar ajuta poate pe toti. Sa fim constienti ca valoarea noastra umana nu sta in straie, bijuterii sau masini scumpe. E bine sa le avem si pe acestea, daca sunt obtinute prin meritul nostru personal (munca, inteligenta, spirit intreprinzator).

Inchei cu spusele Mantuitorului "Nu strangeti comori pe pamant unde rugina le vatama si hotii le prada, ci strangeti comori in Cer".

2011-06-06T05:48:00.000-07:00

STIINTA SI CREDINTA

Revin dupa o destul de indelungata perioada in care nu am mai scris, absenta motivata si de lipsa de timp, dar mai ales de faptul ca nu am trait niciun eveniment care sa-mi trezeasca nevoia de a scrie. Azi dimineata insa, aruncandu-mi privirea pe mai multe articole pe internet despre Stephen Hawking si Albert Einstein, dar si despre conceptiile altor savanti despre Dumnezeu, nu am mai rezistat.

Marturisesc ca, personal, in timpul liceului, am fost un "antitalent"" la stiintele naturii, in special matematica si fizica, care mi se pareau de neinteles, absurd de complicate si ermetice in mod artificial. Asta desi am absolvit profilul real si multumesc pe aceasta cale profesorilor mei care au avut indulgenta sa ma promoveze clasa. Am fost inclinat intotdeauna mai mult in a "simti" realitatea, decat in a o mi-o explica si a o cuantifica prin formule matematice abstracte. Suntem cu totii constienti, de pilda, de existenta legilor inertiei sau gravitatiei, fara a le exprima matematic. De asemenea, eu personal, sunt constient de importanta acestor stiinte pentru umanitate, de rolul determinant lor in progresul material al societatii si ii stimez profund si sincer, pe cei care au o asemenea specialitate.

Insa ceea ce m-a determinat sa scriu acest articol este dezacordul fata de anumiti savanti (dintre care cei mai cunoscuti sunt Einstein si Hawking) cu privire la negarea existentei lui Dumnezeu. Profitand de celebritatea si autoritatea lor stiintifica, acesti savanti, recunoscuti ca cele mai stralucite minti pe care le-a avut vreodata omenirea, si-au declarat si au promovat cu hotarare ateismul, demoland fara mila fundamentul spiritual al umanitatii. Prin afirmatii de genul: "Dumnezeu este expresia si produsul slabiciunii umane" - Einstein, respectiv conceptia lui Hawking potrivit careia Universul s-ar fi creat singur pe baza legilor fizicii, sau ca religia si credinta in Viata de Apoi ar fi expresia fricii oamenilor fata de moarte, ma incredinteaza de limitele acestor oameni considerati geniali. Faptul ca au patruns mecanismul functionarii Universului si a legilor care il guverneaza, ii conduce la conceptia falsa, in opinia mea, ca nu exista Dumnezeu

In primul rand, consider ca stiinta lor explica doar functionarea Universului pe baza legilor fizicii, nicidecum nu ne lamuresc de ce este asa si nu altfel, si mai ales cum au ajuns legile fizicii sa fie legi, de cand exista acestea, dar mai mult decat orice, care e sensul existentei tuturor acestora. Care este natura energiei ce mentine coeziunea particulelor materiei sau care determina gravitatia ori inertia, fizica nu ne raspunde si nici nu ne va raspunde vreodata.

Nu vad de ce faptul ca ne putem explica stiintific un fenomen, aceasta il plaseaza in afara Creatiei Divine. In afara de acesta, Dumnezeu este Supremul, Absolutul, mai presus de simturile si ratiunea noastra, precum si de legile naturale pe care tot El le-a creat. Iuri Gagarin, primul om ajuns in spatiul cosmic, a afirmat ca nu l-a zarit pe Dumnezeu acolo. Nici n-ar fi avut cum, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni, permanent. Daca nu a avut sansa sa-L afle pe Pamant, nici in Cosmos nu ar fi putut sa-L afle. Cred ca in Imparatia Domnului nu se poate ajunge cu naveta spatiala.

Contempland imensitatea nesfarsita a Universului, nu vad altceva decat splendoarea Creatiei.

Ceea ce mi se pare mai fascinant decat Universul, este insa spiritul uman. Orice teorie evolutionista , mi se pare din acest punct de vedere nesatisfacatoare. Si cand spun spirit, desemnez o notiune cu mult mai larga decat aceea de inteligenta. Si delfinii sau cainii sunt fapturi inteligente, dar ele nu creeaza, de exemplu.

Cineva spunea ca noi toti suntem niste imposibilitati concretizate. Constiinta existentei propriei persoane, acest "eu" prin care ne desemnam fiinta, imi reveleaza miracolul propriei mele existente. Cum este posibil sa exist, eu si nu altcineva, atata vreme cat fiecare individ este un unicat?

Teama de moarte este atat apanajul ateilor, cat si al credinciosilor. Si de fapt, nu de moarte in sine, ne temem cu adevarat, ci de "vesnicia ei", asa cum spunea Lucian Blaga. Promisiunea unei vieti mai bune dupa moarte nu este de natura a alunga nimanui instinctul carnal de conservare. Nu teama de moarte sta la originea acestei promisiuni a Credintei (pe care oricum nu o poate inlatura) , ci necesitatea logica de a identifica un sens existentei efemere si a ce facem in decursul acesteia. Ideea ca ne nastem, traim si murim nu ne ofera noua oamenilor, ca fiinte rationale, scopul framantarilor noastre atat timp cat suntem pe acest pamant, din moment ce "nu ducem cu noi nimic dincolo de mormant". Si intr-adevar, nimic material nu realizeaza Marea Trecere, doar spiritul fiecaruia dintre noi isi continua existenta.

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, evoc problema moralei. Morala, dupa parerea mea, daca nu este de emanatie divina, nu valoreaza nimic. Nu ar reprezenta decat o norma relativa, iar fiecare individ ar avea libertatea de a o adopta sau nu, de a si-o insusi sau nu.

In realitate, este mult mai dificil sa te raportezi la Dumnezeu, decat a fi ateu. Aceasta inseamna in primul rand obligatii. Credinta obliga la o anumita conduita pe parcursul vietii, ateismul nu te supune niciunei conditionalitati.

2010-11-14T11:09:00.000-08:00

Linkuri utile:
http://www.credo.ro/porunci.php
http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/pacatedesintalnite/desprepacat.htm
http://sfvasile.3x.ro/cele7.htm

PROHODUL DOMNULUI

2010-11-14T10:50:00.000-08:00

Poate cea mai vibranta, mai dramatica mai tulburatoare cantare bisericeasca este Prohodul Domnului din Saptamana Patimilor. Desi se apropie Craciunul care este eminamente o sarbatoare a bucuriei, Sfintele Pasti reprezinta totusi cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii, sarbatoare a durerii dar si a Invierii mantuitoare.

Codul lui da Vinci

2010-11-14T03:47:00.000-08:00

La recomandarea unui bun prieten, am urmarit filmul "Codul lui da Vinci", film care, dupa spusele lui, a creeat un adevarat fenomen. Este vorba de fapt de ecranizarea unei carti de mare succes a scriitorului Dan Brown. Cautand acest titlu pe internet, am gasit repede si o recenzie, pe care nu am citit-o la momentul cand scriu aceste randuri, in ideea de a-mi exprima o opinie cat mai personala, fara alte influente. In general sunt destul de sceptic cand vine vorba de socant, de senzational, fiind o fire mai degraba conservatoare si inclinata spre valorile clasice, care au primit girul timpului si al criticii. In cele ce urmeaza , nu mi-am propus sa fac o recenzie a acestui film , ci doar sa comentez ideile principale puse in circulatie.

Filmul mi s-a parut interesant prin tema de dezbatere teologica pe care o lanseaza, intr-o lume in care ne-am obisnuit sa-L judecam pana si pe Dumnezeu, mai mult decat atat, sa-L plasmuim noi pe El. Intriga politista si suspansul pe care se tes ideile lansate nu merita nicio atentie, sunt pline de clisee hollywooodiene (expertul caruia i se solicita sprijinul in elucidarea unei crime, criminalul psihopat, nu lipsesc nici efectele speciale si cascadoriile, urmariri "ca in filme" etc.).

La nivel de motiv artistic, filmul abordeaza o simbolistica bogata printre care Sfantul Graal, istoria Cavalerilor Templieri si secretul fundamental pe care acestia il detineau, Biserica Catolica, masoneria, drumul trandafirului, sfera, enumerarea de fata fiind exemplificativa. Toate acestea converg catre o singura idee fundamentala, ideea dualitatii umanitatii scindata in cele doua sexe, opuse si in acelasi timp complementare, idee simbolizata de pentagrama sau steaua cu cinci colturi, compusa din doua triunghiuri echilaterale suprapuse, unul cu baza in jos, lama, reprezentand jumatatea masculina, si celalalt cu baza in sus - potirul, reprezentand jumatatea feminina. Simbol al armoniei universale, pentagrama nu este singurul simbol grafic care desemneaza cele doua sexe. Ne amintim de exemplu de cele doua cercuri, unul cu sageata ilustrand falusul adica masculinitatea, iar celalalt cu o cruce in partea de jos, sugerand forma aparatului genital feminin. Pentagrama simbolizeaza insa si trandafirul, iar drumul trandafirului este meridianul care uneste Polul Nord cu Polul Sud, impartind sfera terestra in doua jumatati egale. Avem asadar aceasta dihotomie, aceasta bivalenta a Lumii, atat in ceea ce priveste componenta umana, cat si in ceea ce priveste componenta materiala. Pe baza acestei simbolistici se emite ideea existentei cuplului Iisus Hristos - Maria Magdalena. Hristos ar fi fost muritor si Cel pe care noi crestinii il numim Dumnezeu si Mantuitor, ar fi fost casatorit cu Maria Magdalena si ar fi avut chiar urmasi. Acesta este secretul teribil pe care-l ascunde Sfantul Graal. Vasul Euharistic din care apostolii s-au cuminecat la momentul Cinei de Taina, ar reprezenta jumatatea femeiasca a Lumii si singura dovada a acestui secret pazit cu strasnicie de Biserica. Desprindem deci doua teze: ideea cuplului Hristos - Maria Magdalena si ideea naturii umane, muritoare a Mantuitorului. Pe pastrarea acestui secret s-ar fundamenta autoritatea Bisericii.

Aceste idei in sine, reprezinta din punct de vedere strict dogmatic niste erezii, daca nu , niste blasfemii in toata regula. Eu personal cred in natura divina a Mantuitorului, "Cel de-o Fiinta cu Tatal", care din dragoste pentru oameni a pogorat printre noi in chip de om spre a se jertfi intru iertarea pacatelor noastre si, de asemenea, cred in Miracolul Invierii. Mesia a venit spre Mantuirea Lumii si nu spre a intemeia o dinastie pe pamant. Dumnezeu este Alfa si Omega, Cel fara de Inceput si fara de Sfarsit, Absolutul, ipostaza sa "umana" nu reprezinta altceva decat intruchiparea pe care a luat-o spre a putea fi inteles de catre oameni.

Cu toate acestea, o problema care se poate pune este rolul femeii in cadrul umanitatii, cat si in Biserica. Dupa milenii de nedreapta oprimare, femeia fiind considerata inferioara, ea isi recapata treptat rolul firesc in societate, si aici vorbim desigur de lumea crestina. Egalitatea intre sexe este astazi o premisa fundamentala a drepturilor omului in lumea civilizata. Biserica, atat cea ortodoxa, cat si cea catolica, recunoaste rolul femeii in cadrul Creatiei, prin adorarea Fecioarei Maria. Sub acest aspect, adevaratul crestin, fie el barbat sau femeie, nu are nicio nevoie sa plasmuiasca cu de la sine putere, pe baza interpretarii unor simboluri de sorginte pagana, o "pereche" a Mantuitorului, de dragul egalitatii intre sexe. Este adevarat ca barbatii si femeile trebuie sa fie egali in drepturi, cum este la fel de adevarat ca au roluri diferite, dar complementare in societate. Diferenta de roluri nu trebuie sa insemne o inegalitate in drepturi. Personal consider ca nu este misiune mai nobila si mai sfanta decat atributul de Mama conferita de catre Dumnezeu femeii. Maternitatea nu trebuie sa fie in niciun caz un impediment al afirmarii femeii in societate, ci dimpotriva, o sacra menire, ce o apropie de Dumnezeu mai mult decat pe barbat.

Henryk Sienkiewicz - "Quo vadis"

2010-10-18T09:53:00.000-07:00

Nu stiu cand as fi ajuns sa descopar romanul "Quo vadis" al scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz, daca nu as fi vazut ecranizarea acestuia, atat cea americana, cat si cea poloneza, mai noua (care in opinia mea este si mai reusita). Serialul polonez "Quo vadis" l-am vazut cand a fost difuzat la televiziune in preajma sarbatorii Pastelui. Alaturi de filmul lui Zefirelli,"Iisus din Nazareth", filmul polonez "Quo vadis", reprezinta dupa mine maximul pe care il putea da cinematografia in ceea ce priveste reprezentarea ideii crestine. Nu-mi propun ca, in urmatoarele randuri, sa fac o paralela intre cele doua capodopere ale artei cinematografice, dar as vrea sa spun totusi ca pana si fizionomia personajelor mi s-a intiparit in proiectia mentala asupra acestora ( mi-l imaginez pe Hristos aratand si vorbind ca in filmul "Iisus din Nazareth", sau asemenea, personajul Petronius, asa cum este reprezentat in filmul "Quo vadis".

Credinta este o stare de spirit la care foarte putini ajung prin revelatie, iar cei multi ajung prin intermediul artei. Literatura ca specie a artei poate contribui si ea la apropierea noastra de Dumnezeu. Iar romanul "Quo vadis" reuseste sa explice intr-un mod pe cat de simplu, pe atat de limpede fundamentele doctrinei crestine. Metoda este una ingenioasa, pentru ca aceasta explicare nu se face de pe baze dogmatice, ci religia crestina este vazuta prin intermediul mentalitatii si culturii pagane a vechilor romani.

Romanul prezinta povestea de dragoste dintre Marcus Vinicius, un tanar patrician si ostas si o alogena crestina. Actiunea se petrece la Roma, sub domnia imparatului Nero. Pe fundalul decadentei moravurilor si civilizatiei Cetatii Eterne, asistam la procesul de convertire a tanarului patrician Vinicius, care din pagan devine, in final, un crestin pios. In cautarea iubirii sale, Vinicius patrunde in comunitatea crestinilor din Roma, ale caror practici si convingeri nu le va intelege cu adevarat decat in momentul cand suferinta il cuprinde , iar singura speranta a salvarii Ligiei de cumplitele suplicii la care erau supusi crestinii, din porunca lui Nero, ramane numai Dumnezeu. Bunatatea, iertarea , mila, erau valori pe care romanul nu le putea intelege si cu atat mai putin adopta. De altfel, sentimentul initial al lui Vinicius fata de Ligia nici nu este propriu-zis dragoste, ci numai pasiune carnala si dorinta acaparatoare. Atitudinea lui Vinicius fata de Ligia este aceea tipica cetateanului roman fata de o sclava; o considera pe Ligia proprietatea sa, nefiind obisnuit ca cineva, cu atat mai mult cu acest cineva sa fie o femeie straina, sa i se opuna in vreun fel.

Cu ajutorul unchiului sau, flegmaticul si abilul Petronius, Vinicius este aproape sa devina de drept stapanul Ligiei. Petronius care este un apropiat influent al lui Nero, ii sugereaza Cezarului ca Ligia sa fie luata din casa protectorului sau Aulus si dusa la Palatin pentru a-i fi apoi daruita lui Vinicius. Cu ocazia unei orgii bahice din cele care se desfasurau in mod obisnuit la curtea lui Nero, Vinicius se lasa prada betiei si incearca sa o siluiasca pe frumoasa ligiana. Aceasta reuseste sa fuga, salvata de credinciosul sau slujitor Ursus, un ligian cu o putere herculeeana.
Vinicius va intreprinde nenumarate demersuri pentru a o regasi. Un vagabond, grecul Chilon Chilonides ii promite, bineinteles contra cost, ca il va ajuta sa o gaseasca pe Ligia. Si intr-adevar, Chilon este cel care reuseste sa o identifice pe Ligia in mijlocul comunitatii crestine din Roma, pornind de la indiciul pestelui desenat de fata candva pe nisip in prezenta lui Vinicius.
Tentativa lui Vinicius de a o rapi pe Ligia esueaza, el fiind grav ranit de catre Ursus si numai interventia ei il salveaza pe Vinicius de la moarte. Vinicius va fi ingrijit de catre crestini pana isi va reveni. In aceasta imprejurare, ii va cunoaste pe apropiatii Ligiei, medicul Glaucus, Apostolul Petru si Apostolul Pavel. Acesta este momentul de la care tanarul patrician incepe sa recepteze Invatatura crestina, chiar daca la inceput nu o intelege si o interpreteaza prin prisma mentalitatii sale pagane. Vinicius isi conditioneaza relatia sa cu Dumnezeu de faptul ca El sa i-o redea. Numai dupa ce crestinii sunt inchisi sub acuzatia de a fi declansat incendiul Romei si Ligia se afla printre acestia, intervine resemnarea. Vinicius isi indreapta singura speranta de salvare a iubitei sale catre Dumnezeu. Dar pentru prima oara, Vinicius invata sa accepte vointa Domnului, indiferent care ar fi aceea. Vinicius se roaga ca macar sa poata lua toata suferinta asupra sa, ca Ligia sa nu fie supusa caznelor inainte de moarte. El crede acum in Cuvantul Mantuitorului si in Viata de Apoi. Vinicius invata acum ceea ce era de neconceput pentru un pagan - smerenia. In cele din urma, Domnul asculta ruga lui Vinicius, iar Ligia va fi salvata dintre coarnele unui zimbru, de catre Ursus in arena. Prin dragoste, Vinicius va accede la Credinta, iar prin Credinta la fericire.

Titlul romanului -"Quo vadis", ceea ce in traducere din latina ar insemna "Incotro mergi" este intrebarea cu care l-ar fi intampinat Apostolul Petru pe Mantuitor, care i s-a aratat pe cand fugea din Roma la indemnul lui Vinicius. Mantuitorul i-a raspuns ca merge sa se mai rastigneasca o data la Roma, din moment ce Apostolul care fusese insarcinat cu zidirea Bisericii crestine fugea. Apostolul se intoarce din drum si revine alaturi de comunitatea pe care o pastorea, de numele sau fiind legata intemeierea Bisericii romane. Titlul romanului ne duce cu gandul si la drumul spre decadenta si destramarea pe care se afla lumea romana.

O atentie speciala merita personajul Petronius. Unchi al lui Vinicius de care il leaga o prietenie adevarata, Petronius intruchipeaza rafinamentul , abilitatea, intelepciunea. Fin psiholog "arbitrul elegantei", asa cum era supranumit printre curteni, Petronius il manipuleaza cu finete pe tiranul sangeros cu ambitii de cantaret si poet, care era Nero, lingusindu-l cu iscusinta. Petronius reprezinta aristocratul tipic roman. El nu va imbratisa religia crestina, intrucat nu putea renunta la stilul sau pagan de viata, in care placerile fizice si luxul material reprezentau ratiunea cotidiana a existentei. Dupa ce va cadea in dizgratia lui Nero, Petronius se va sinucide alaturi de amanta sa Eunice, nu inainte de a-i scrie o scrisoare in care ii arata adevarata sa opinie cu privire la "talentul" de artist, atata vreme laudat al Cezarului. Relatia dintre Vinicius si Petronius da nastere polemicii crestinism versus hedonismul propriu paganismului, dar si cu privire la genul de fericire pe care il cautam.

In cele din urma, Chilon Chilonides, cel care ii va vinde pe crestini, va fi crucificat alaturi de acestia, dupa ce a strigat adevarul in fata multimii venite sa asiste la masacrarea crestinilor in arena. El va primi botezul si se va mantui prin cainta, intocmai talharului rastignit alaturi de Hristos. Ni se aminteste astfel ca pana in ultima clipa ne putem mantui.

SCRISOARE DE MOTIVATIE

2010-09-24T23:41:00.000-07:00

M-am hotarat sa pun in aplicare o idee mai veche si anume aceea de a crea un blog personal. In cele ce urmeaza, imi voi face o scurta prezentare si voi incerca sa explic motivele care m-au determinat sa reiau scrisul.
Numele meu complet este Daniel-Alexandru Ceausu, la vremea cand scriu aceste randuri am 31 de ani, locuiesc in orasul Harsova judetul Constanta. Sunt de formatie profesionala jurist, actualmente profesez avocatura. Pasiunea mea principala este lectura, de aceea ma consider in primul rand un intelectual. De altfel, acesta este motivul principal care ma determina sa scriu. Eu consider ca un intelectual autentic nu trebuie sa se limiteze doar la a citi, ci trebuie sa mai si scrie din cand in cand. Asta in cazul in care are si idei. Marturisesc ca la acest moment nu am nicio idee speciala. Sau mai bine zis, trebuie sa-mi rascolesc in minte toate preocuparile pe care le-am avut la un moment dat. Nu stiu nici macar daca sa creez un blog tematic, sau sa impartasesc in spatiul virtual orice as crede eu ca merita un comentariu. Cred ca spre aceasta a doua varianta ma voi indrepta. Citeam chiar azi pe blogul altcuiva ca respectiva persoana, autor al blogului, avea obiceiul sa-si noteze toate ideile care ii veneau la un moment dat. Eu trebuie sa-mi fac putina ordine in idei si cred ca exercitiul acesta al scrisului ma va ajuta. Nu stiu cata lume va citi postarile mele, fara a fi o persoana egocentrica, scriu mai mult pentru mine.
Acestea fiind spuse, gata, ma apuc de treaba.